În propria mea piesă joc rolul secundar,
Mi-e inima zdrobită de-un adevăr amar,
Mi-e lacrima sărată şi ucigaş mi-e dorul.
Ce-i viaţa?E un teatru…La fel ca şi amorul…
Cu măştile pe faţă, jucăm al doilea act
Şi aşteptăm cu toţii un următor antract,
Nu mai rezistă scena,nici noi nu rezistăm.
Ce facem? Unde mergem? Sfârşitul aşteptăm.
Ascundem adevărul după cortina serii,
Jucăm cu pasiune în numele plăcerii,
Ţipăm de bucurie şi plângem de durere.
Ah, unde e iubirea?E-acolo, uite, piere…
Azi, tu eşti Julieta,Romeo nu sunt eu,
Dar inima sălbatic se zbate-n pieptul meu,
Dorind să strige tare,s-auda Universul
Că moare fără tine,că lent şi trist ii mersul…
"Viata nu are subtitrare, ori o intelegi ori nu..." Wolf Wildfire 
Crezi sau nu, dar m-am indragostit de poezia asta. Ti-am mai zis, ador motivul vietii ca teatru, tu ai zis amor ca teatru. Perfect. Si adevarat.
O sa repet din nou, esti nemaipomenit :* hugs
vreau sa fiu poezie:))
da,stiu dear..mie tot imi place motivul acesta:X..sunt un om obisnuit,care,pur si simplu,traduce din limba sufletului in romana..nimic mai mult:Phuugs dear..thx:*