Trec anii, mii de stele au căzut
Şi soarele-a apus de-atâtea ori,
Că nimeni parcă nici nu a văzut,
Şi norii parcă sunt aceeaşi nori,
***
Dar trece vremea, trece amintirea
Şi se evaporă şi visele din noi,
Rămâne numai dorul şi iubirea,
Iar restul se transformă în gunoi.
***
Se macină durerile în piept,
Rămâne praful zilelor trecute,
Linia frântă devine un segment
Din mii de puncte palide şi mute,
***
Şi trece timpul, tomnatic,rece vânt,
Gonind uscata frunză-a tinereţii,
Ce cade cu speranţa la pământ,
Acoperind tărâna bătrâneţii.
***
Ne scuturăm de florile de mai,
Le mirosim cu drag ultima oara,
Strigăm în urma trenului „Mai stai…”,
Pe următoru’-l aşteptăm în gară.
***
E ceas târziu, aici sfârsim cu toţii,
Rostind în şoaptă ultimul cuvânt,
Ne ducem sus,unde se duc toţi morţii,
Iar viii cred că suntem în mormânt…
Comentarii
genial, penultima strofa si finalul m’au doborat. absolut coplesitor, nemaipomenit, spectaculos.
mersi enorm draga…ma bucur ca iti place…inseamna ca nu am lucrat in zadar:D:P:X
Viku de fiecare data se supara atunci cind imi da sa citesc poeziile si eu zik : Fain , sau super
Nu da cum poti sa critici asa capodopere? nu e in competenta mea sa fac asta
eu doar citesc si ma minunez, unde incape atita in omu` asta?
pff..u make me blush:)))
adevaratele capodopere abia urmeaza,iaca ai sa vezi:Dthx dear..:*
“Ne scuturăm de florile de mai”
frumos, bravo.
mersi dear…:*